Cum să îți implici invitații în nunta ta

Posted on

Cu siguranță pentru invitații tăi e o plăcere și o bucurie să fie alături de voi în ziua în care vă serbați cea mai importantă decizie din viață. Și cu siguranță simt împreună cu voi entuziasmul și fericirea care plutește în jurul vostru.

Dar nu trebuie să uiți un aspect important. Nunta ta, se învârte în jurul tău și al alesului tău și timpul vostru e limitat, așa că deși îți dorești, nu o să poți petrece mult timp cu fiecare dintre invitați.

Și pentru că știm că nu vrei să îi neglijezi sau să îi lași să se plictisească, mai jos ți-am pregătit câteva idei care să te ajute să crești implicarea invitaților tăi la nuntă.

Încurajează-i să spună câteva cuvinte despre voi

Prietenii tăi apropiați știu multe lucruri despre tine și îți știu și cele mai bine păstrate secrete. Dar cu siguranță secretele tale sunt în siguranță cu ei și nu te vor pune în situații neplăcute în fața invitaților.

În schimb dacă îi lași să povestească, acele povești din copilărie despre voi, vor face cu siguranță deliciul publicului. Și în plus, invitații tăi se vor bucura să afle lucruri noi despre voi.

Alege o temă pentru nunta ta

Dacă vrei puțin dinamism în plus la nunta ta, e o idee excelentă să alegi o tematică și să încurajezi invitații tăi să își adapteze ținuta în funcție de asta. Ține însă cont de faptul că nu le poți cere invitaților tăi costumații prea complicate, dar un accesoriu, o culoare, care să îi asorteze cu nunta îi va face cu siguranță să se simtă parte din eveniment.

Lasă loc surprizelor

Dacă prietenii tăi sunt oameni talentați, de ce să nu profiți de asta? Lasă-le loc în program să încânte invitații cu un moment unic. Un număr de magie, un moment de dans ca la carte sau poate o interpretare muzicală. Cu siguranță vor capta atenția invitaților tăi și își vor aminti aceste momente cu plăcere.

Jocuri surpriză

Sunt o mulțime de jocuri pentru nuntă, care mai de care mai amuzante sau antrenante. Și bineînțeles și cu grad variabil de implicare al publicului. Tu îți cunoști cel mai bine invitații și știi care sunt cele mai potrivite activități pentru ei. Dar în mod sigur și cei care nu doresc să participe la acest gen de activități se vor bine dispune oricum. Așa că nu-ți fie frică să îți lași prietenii să organizeze jocuri de nuntă pentru tine. Se va lăsa cu multă multă distracție.

În final, singurul lucru de care trebuie neapărat să ții cont este să vă simțiți bine. Atât voi cât și invitații voștri. O să petreceți câteva ore bune împreună pentru că e greu să te oprești din sărbătoare. Dar momentele memorabile atât pentru tine cât și pentru invitații tăi vor fi cele în care râdeți împreună până la lacrimi. Implică invitații tăi la nunta ta și vei vedea că nunta ta va fi o explozie de zâmbete și bună dispoziție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *